Competiția „Carpathia Trails” (denumita în cele ce urmează “Competiția”) este o cursă de alergare montană ce se desfășoară în 3 masive muntoase (Munții Bucegi, Munții Leaota și Piatra Craiului). Evenimentul este un eveniment sportiv organizat cu ajutorul donatiilor/contribuțiilor de participare ale concurenților, susţinerea sponsorilor şi partenerilor. Evenimentul se va desfășura în perioada 6-7 Iulie 2024, iar cartierul de bază al evenimentului va fi la staţiunea Cheile Grădiştei, Fundata. Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv YOLO Events. Ca organizatori, avem încredere că toți participanții înțeleg importanța regulamentului, ei fiind cei mai în măsură să își evalueze sincer abilitățile proprii și dacă ele sunt la nivelul necesar participării la o astfel de competiție. Prin înscriere, participanții declară că au citit, sunt de acord sa respecte și sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament Oficial. Necitirea cu atenție a Regulamentului și a tuturor Secțiunilor nu poate fi interpretată ca fiind lipsă de informație, recomandări, reguli și conduite din partea organizatorilor, iar participanții care se înscriu la eveniment fără să cunoască toate informațiile prezentate pe site sunt direct responsabili pentru eventualele neplăceri cauzate de acest fapt, înainte, în timpul și după eveniment. Site-ul oficial al evenimentului este http://carpathiatrails.com. Competiția este una de alergare cu caracter montan. Probele sunt dificile și destinate în special sportivilor cu abilități specifice alergării montane, cu experiență montană și pregătire specialș de anduranță pe trasee montane la mare altitudine. Traseele sunt preponderent pe poteci turistice marcate. În cadrul competiției vor fi disponibile 6 probe individuale: Ultra Trail 102K Competiția este destinată celor care au împlinit vârsta minimă pentru fiecare probă și sunt apți din punct de vedere medical, fizic și mental sa susțină tipul de efort necesar probei. Pentru a participa, sportivii trebuie să posede următoarele abilități: Organizatorii pot impune la anumite probe condiţii speciale de participare care vor fi anunţate pe site-ul oficial. Dacă participantul nu poate face dovada că îndeplineşte acele condiţii în săptămâna cursei, înscrierea nu se poate returna şi se aplică condiţiile de la anularea participării. Înscrierea se face completând formularul on-line din sectiunea Înscriere de pe site-ul oficial al evenimentului. Înscrierile sunt limitate și se fac în intervalul și în limitele de locuri anunțate în pagina de înscriere de pe site-ul oficial. Organizatorul poate acorda oricând wildcarduri unor sportivi recunoscuți care doresc să participe la competiție, peste limitele anunțate. Prin inscriere participanții beneficiază de un pachet de participare compus din produse și servicii. Acestea sunt detaliate în pagina de Pachet de participare din cadrul site-ului oficial. Toți participanții sunt obligați să prezinte un act de identitate în momentul ridicării kitului și să valideze cu organizatorul declarația de responsabilitate semnata anterior, electronic. Prin înscrierea la această competiție, concurenții acceptă automat regulamentul acesteia. Dacă dintr-un motiv întemeiat doriți să anulați participarea la cursă vă rugăm să anunțați acest lucru prin metodele oficiale detaliate în pagina de contact de pe site. Contribuția de participare la eveniment NU ESTE RETURNABILĂ, ea este considerata donatie pentru realizarea evenimentului. În cazul imposibilității de a participa, aveți la dispoziție următoarele alternative în termenul și cu taxa de modificare de mai jos. Toți participanții vor semna electronic inainte de venirea la eveniment o declarație de participare pe propria răspundere care va fi validata la fata locului de un QR code. Participanții sunt direct responsabili pentru participarea la aceasta cursa, organizatorul nu isi asuma nici un fel de obligație in cazul in care participantul se accidenteaza sau se raneste. Va exista in zona de start/finish o ambulanta cu un punct de prim ajutor unde se va asigura serviciul medical de urgenta în caz de nevoie. În acest sens participanții trebuie să fie conștienți de pericolele la care se expun prin participare și parcurgerea unui traseu montan. Acestea includ și nu se rezumă doar la: coliziuni cu pietre, stânci, copaci, oameni, autovehicule, alte vehicule, alte obiecte; căderi, alunecări, răni provocate de frig și/sau căldură, hipotermie, insolație, deshidratare, degerături, arsuri, rău de altitudine, căderi de pietre, grindină, avalanșe de zăpadă, pietre și/sau pământ, viituri, furtuni, fulgere, animale, reptile, insecte, incendii, înec, efort fizic. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice înscrierea și participarea la competiție a sportivilor care au fost depistați pozitiv de către Agenția Națională Anti-Doping sau de oricare altă instituție anti-doping acreditată și apoi au fost sancționați, chiar dacă aceștia au terminat perioada de suspendare. Sportivii care au beneficiat de recompense financiare și care vor fi depistați pozitiv și apoi suspendați de către orice instituție anti-doping acreditată în următoarele șase luni de la finalul cursei se angajează să returneze premiile oferite pentru rezultatul obținut. Pentru a oferi concurenților o experiență frumoasă traseele pot suferi modificări. Orice modificare va fi anunțată în timp util concurenților prin canalele oficiale. Descrierea si hartile traseelor se afla pe site-ul oficial în paginile curselor. Având în vedere modul de măsurare, la distanțele și diferențele de nivel ale traseelor pot apărea diferențe față de cele publicate și anunțate. Evenimentul va avea segmente de traseu pe drumuri publice. Concurenții sunt răspunzători să respecte prevederile Codului Rutier privind utilizarea drumurilor publice (exemplu: deplasarea pe partea dreaptă a drumului). Nerespectarea acestora poate duce la descalificarea participantului. Traseele vor fi marcate cu bandă de semnalizare. Vă rugăm să citiți informațiile trimise înainte de eveniment, dar și să fiți prezenți la ședințele tehnice pentru a afla mai multe detalii specifice despre marcare (culoarea benzilor etc.) Concurenții trebuie să urmeze mereu traseul oficial și să îl parcurgă integral. În cazul în care ieșiti de pe traseul oficial, pentru a evita riscul descalificării trebuie să reintrați din punctul părăsirii lui. În diferite puncte ale traseului de alergare vor fi amplasate puncte de control unde vor exista arbitrii de traseu care vor supraveghea desfășurarea cursei. Dacă un arbitru va observa o tentativă de ”tăiere/scurtare” a traseului, concurentul va fi descalificat. Participanţii care nu sunt detectaţi trecând prin aceste puncte de control pot fi descalificaţi. Timpii limita pentru parcurgerea unei probe și timpii intermediari pentru aceasta vor fi publicați pe site-ul oficial în pagina de traseu. Aceștia pot fi ajustați de organizator din motive meteorologice sau alte aspecte care influențează condițiile de concurs. Orice schimbare a timpilor limită va fi anunțată înainte de start. Participanții care nu reușesc să treacă de punctele intermediare în timpii limită, vor fi opriti din cursă și indrumați să se retragă spre zona de sosire. Ajutorul din exterior (alimente, energizante, bețe, haine, etc.) este permis doar în punctele de revitalizare de pe traseu, în spațiul delimitat de către organizatori. În cazul în care prognoza meteo indică vreme rea, organizatorul își rezervă dreptul de a solicita/modifica echipamentul obligatoriu comunicând care sunt schimbările cel târziu la ședința tehnică din seara premergătoare concursului, și va verifica prin sondaj, înainte de start, respectarea echipamentului impus. Recomandăm să aveți în bagajul dumneavoastră echipament de vreme rea pentru a nu fi surprinși de schimbări de ultim moment. Lista completă a articolelor de echipament este disponibilă pe pagina de mai jos: Lipsa unui element din echipamentul obligatoriu va conduce la interzicerea de a lua startul sau la descalificare, în cazul în care se observă pe traseu, de către arbitri/voluntari! Siguranța este esențială pentru noi ca organizatori, astfel încât ne vom asuma rolul rațiunii în condițiile în care credem că un participant nu poate termina cursa fără a implica riscuri majore de sănătate și siguranță pentru el, alt concurent sau orice altă persoană din organizare (echipa organizatorică, voluntari, parteneri etc.). Astfel că ne rezervăm dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri : Directorul Cursei poate opri un concurent, atât în cursă, cât și în baza stării sale medicale, pe baza informațiilor oferite de echipa medicală prezentă la eveniment. În cazul în care un participant decide că nu mai dorește continuarea cursei, el trebuie să informeze organizatorii cât mai repede posibil. Acest lucru se poate face în zona de start/sosire, la punctele de control sau sunând la numerele de urgență anunțate de organizatori. Neanunţarea retragerii din cursa poate cauza o operaţiune de căutare si salvare (echipe de salvare, salvamont, elicopter) pe cheltuiala participantului implicat. Vremea în zonele montane și mai ales pe mai multe zile este un factor mare de nesiguranță. În cazul în care vremea nu va ține cu noi și noi, ca organizatori, nu putem asigura siguranța participanților ne rezervam dreptul de a modifica traseele (traseu alternativ) de concurs sau chiar de a anula/amâna cursa. Traseul probelor conţine şi segmente izolate unde accesul şi durata unor intervenţii salvamont poate fi îndelungată. Astfel recomandăm concurenţilor să aibă în vedere: Traseul cuprinde şi mici segmente de drum deschise traficului rutier, unde circulaţia nu va fi restricționată. Pe aceste segmente participanții au obligația de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege. Cronometrarea va fi asigurată de o companie specializată. Sistemul de cronometrare calculează timpul fiecărui alergător, înregistrând fiecare trecere a concurentului – la start, la punctele de control de pe traseu şi la sosire. Clasamentul pentru fiecare cursă / categorie se face în ordinea în care, concurenții trec linia de sosire. Categoriile de vârstă se vor stabili după vârsta împlinită la 31 decembrie din anul evenimentului. Clasamentul se va face pe categorii de vârstă Categoriile de vârstă sunt detaliate în pagina de categorii de pe site-ul oficial. În cazul în care într-o categorie nu sunt înscriși un număr suficient de participanți (minim 10 participanți), Organizatorii își rezervă dreptul de a comasa respectiva categorie. Premiile se acorda doar castigatorilor prezenti fizic la Festivitatea de premiere. Situațiile care atrag după sine descalificarea automată a concurentului sau a echipei sunt: Contributia de participare nu se va inapoia in cazul descalificarii. Orice concurent nemulțumit cu privire la poziția din clasament poate face dupa înstiințarea verbală imediată a organizatorilor și contestație în scris până maxim la 24 de ore de la afișarea rezultatelor. Pentru analiza contestației, organizatorii pot cere o garanție de 500 lei care se va restitui în cazul aprobării favorabile a contestației. Premiile în bani se acordă doar la categoria Open (masculin și feminin) iar la categoriile de vârstă se vor acorda diplome și, în măsura posibilităților, premii în produse. Valoarea premiilor anunţate este brută și este exprimată în lei. Premiile vor fi transferate în conturile personale ale castigatorilor in maxim 30 de zile de la data competiției. Echivalentul premiilor în bani se va plăti prin transfer bancar în termen de 30 de zile de la data evenimentului. În termen de 30 zile de la eveniment, câştigătorii vor trimite un e-mail la adresa oficială de pe website cu numărul contului IBAN în care se vor transfera premiile în bani, împreună cu o copie a cărţii de identitate (certificat de rezidenţă fiscală pentru cetăţeni străini). Pe traseele Carpathia Trails traversăm mai multe suprafeţe de teren în proprietate publică și privată. Suntem oaspeți pe toate aceste trasee și împărţim bucuria parcurgerii lor cu publicul larg, astfel încât comportamentul tău exemplar în timpul antrenamentului și al evenimentului este esențial pentru ca noi să le putem folosi în viitor și pentru ca sportul de alergare montană să crească şi să fie bine primit. Toți alergătorii și susținătorii lor trebuie să adere la acest Cod de conduită în orice moment. Nerespectarea acestui lucru poate duce la descalificarea dvs. sau a alergătorului susţinut sau chiar interzicerea participării la evenimentele viitoare. Participarea presupune asumarea unui antrenament suficient pentru a vă pregăti pentru proba aleasă. Ca participant trebuie să te asiguri că, în ziua cursei, eşti într-o stare de sănătate şi condiţie fizică adecvată pentru a termina cursa în condiţii de siguranţă şi în timpul limită oficial. Atât înainte de începere, cât și în timpul evenimentului, trebuie să vă monitorizați propria sănătate și bunăstare și retrageți-vă în cazul în care nu mai sunteți suficient de apt pentru a continua în siguranță. Membrii echipei de eveniment (voluntarii, staff, salvamont etc.) vor monitoriza vizual bunăstarea alergătorilor și te vor direcționa Dacă observaţi un alt participant în pericol, te vei opri să-l ajuți și vei rămâne cu el sau ei, dacă este necesar, până la sosirea ajutorului. Trebuie să purtați pe tot parcursul competiţiei toate elementele obligatorii din echipament. Ele sunt gândite pentru propria siguranţă şi sunt obligatorii pentru toţi alergătorii. Dacă vă retrageți din cursă în timpul evenimentului, fie la un punct de control, fie între ele, trebuie să semnalați Utilizarea căștilor este puternic descurajată. Dacă alegeți să le utilizați, ele nu trebuie să vă afecteze capacitatea de a auzi instrucțiuni, solicitări de ajutor, avertismente sau sunetul altora apropiindu-se din spate. Îndepărtați-le de la ambele urechi în zonele aglomerate, cum ar fi în apropierea punctelor de control. Voluntarii și toţi membrii echipei de eveniment trebuie să fie tratați cu respect, iar instrucțiunile lor trebuie respectate Colegii participanţi trebuie să fie, de asemenea, tratați cu respect. Comportamentele ce denotă lipsa sportivităţii Toate traseele și potecile sunt deschise si publicului larg și trebuie să le împărţim. Permite celorlalte persoane aflate pe potecă să treacă în siguranță și dacă poţi poate laşi un salut sau un „mulțumesc” prietenos. Daca depăşeşti pe cineva din spatele lui, anunţă că te apropii în mod prietenos şi din timp. Aruncarea gunoiului nu va fi tolerată pentru nici o persoană. Oricine este văzut că aruncă gunoi de orice tip poate fi imediat descalificat din eveniment. Vor exista zone la fiecare punct de control dacă doriți să lăsaţi orice gunoi. Participanții care vor deteriora sau vandalizează orice parte a traseului vor fi descalificați. Acest lucru include deteriorarea elementelor naturale cum ar fi copacii, stâncile etc. Fumatul nu este permis la punctele de control sau în orice alte parte de pe traseu. Înainte, în timpul și după concurs se pot face fotografii și materiale video cu concurenții și/sau spectatorii evenimentului. Prin înscrierea și participarea la cursă aceștia accepta implicit ca materialele pot fi folosite de către organizatori în realizarea de clipuri, colaje, cover-uri și/sau alte produse publicitare pentru promovarea concursului. Fotografiile si rezultatele de la eveniment reprezinta documente cu caracter public si pot fi folosite in demersuri statistice, jurnalistice, de cercetare fara acordul prealabil al participantilor. În conformitate cu legislatia în vigoare, organizatorii sunt obligati sa faca public numele câstigatorilor si premiile acordate în cadrul acestei Competitii. Lista câstigatorilor va fi publicata la maxim 2 zile dupa eveniment pe site-ul oficial. Organizatorii se obliga, de asemenea, sa respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protectia datelor cu caracter personal. Ca atare, Organizatorii se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor cu caracter personal ale participantilor/ castigatorilor la prezenta Competitie si sa le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial si legislatiei in vigoare. Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica prezentul Regulament pana la data inceperii competitiei cu obligativitatea anuntarii modificarilor intervenite pe site si la locul de desfasurare a competitiei.Info Regulament oficial
SECȚIUNEA 1.
ORGANIZATORI ȘI REGULI OFICIALE DE COMPETIȚIESECȚIUNEA 2.
CARACTERISTICILE COMPETIȚIEI2.1 Caracteristici principale
2.2 Probe
Bucegi Trails 58K
Piatra Craiului Trails 44K
Leaota Trails 36K
Fundata Trails 23K
Cheile Gradiștei Trails 6KSECȚIUNEA 3.
PARTICIPARE ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE3.1 Cine poate participa?
3.2 Înscrierea în competiție
3.3 Pachetul de participare. Ridicarea kitului
3.4 Anularea participării
Alternativă Termen de modificare Taxă de modificare Transferul la ediția următoare 30 zile până la eveniment 50% din taxa plătită Transferul către o altă persoană 14 zile până la eveniment 30% din taxa plătită Transferul la altă probă 14 zile până la eveniment 0 dacă se face la o probă cu taxa mai mică, altfel diferenţa de taxă + 20% din taxa plătită Schimbarea unui coechipier din cadrul echipei 10 zile până la eveniment 20% din taxa plătită 3.5 Asumarea răspunderii. Declarația pe proprie răspundere
3.6 Anti-Doping
SECȚIUNEA 4.
DESFĂȘURAREA COMPETIȚIEI, SIGURANȚĂ4.1 Traseul competiţiei
4.2 Marcarea și urmărirea traseului
4.3 Puncte de control
4.4 Timpi limită și timpi intermediari
4.5 Puncte de revitalizare
4.6 Echipament obligatoriu/recomandat
https://carpathiatrails.com/info/echipament/Echipament obligatoriu:
4.7 Oprirea / retragerea din cursă
4.8 Modificarea traseului sau anularea cursei
4.9 Medical. Siguranţă şi riscuri
– alegerea adecvată a echipamentului
– încheierea unei asigurări medicale personale pentru evenimente sportive montane.SECȚIUNEA 5.
CLASAMENT ȘI PREMII5.1 Cronometraj. Stabilirea rezultatelor
5.2 Categorii de premiere
5.3 Penalizări și descalificări
5.4 Contestații
5.5 Premii în bani
SECȚIUNEA 6.
COD DE CONDUITĂ 6.1 Siguranţă fizică
să te retragi dacă consideră că este nesigur pentru tine să continui. Dacă sunteți direcționat să vă retrageți de către un membru al echipei de eveniment, din orice motiv, trebuie să vă conformați.
acest lucru unei persoane dintre voluntarii de la puncte, la finish sau pe numerele de urgenţă. Costurile pentru o eventuală operaţiune de căutare și salvare care ar rezulta ca urmare a neanunţării retragerii vor putea fi suportate de concurent.6.2 Comunitate
tot timpul. Orice persoană care are un comportament nepoliticos, abuziv sau care ignoră în mod intenționat instrucţiunile echipei de eveniment poate fi descalificat de la eveniment și în cazuri grave poate primi interdicţia de a mai participa la evenimentele viitoare.
precum şi abuzul verbal sau fizic nu va fi tolerat.6.3 Responsabili cu mediul
SECȚIUNEA 7.
CONDIȚII ADMINISTRATIVE7.1. Acord foto/video
7.2. Conditii administrative